Regulamentul Promoțiilor
Art. 1. Regulamentul promoțiilor
Vânzătorul garantează acordarea reducerilor și cadourilor în conformitate cu ofertele promoționale active la care clienții au acces în acel moment.
În măsura în care, din motive obiective, livrarea unui cadou devine imposibilă, Vânzătorul va acorda clienților un alt cadou, de minimum aceeași valoare precum cea a produsului ce nu se mai poate trimite drept cadou.
Promoțiile se adresează tuturor cetățenilor români și nu numai, cu domiciliul în România și vârsta de minimum 18 ani împliniți până la data începerii Promoțiilor („Participanți”), cu respectarea următoarelor reguli și condiții:
1.a. Regula unicității
Promoțiile nu sunt cumulative. Indiferent de numărul Promoțiilor la care Clientul are acces, acesta poate beneficia doar de o singură Promoție pentru o comandă.
Clienții nu pot aduna/cumula beneficiile de la mai multe Promoții diferite care sunt publice în paralel, pentru aceeași comandă.
1.b. Regula timpului prezent
Promoțiile nu sunt retroactive. Clienții nu pot beneficia de acordarea retroactivă a beneficiilor unei Promoții care a luat sfârșit și/sau nu mai este de actualitate în acel moment.
1.c. Regula proprietății
Reducerile, voucherele cadou sau alte cadouri promoționale și gratuități se acordă doar Clienților/Participanților care iau parte la promoții.
Beneficiile obținute de un Client/Participant nu sunt transmisibile către terți.
NU se acceptă oferirea contravalorii unui cadou/serviciu/gratuitate la care Clientul/Participantul a avut acces datorită promoțiilor Vânzătorului.
1.d. Participarea la promoții prin comandă
Clienții au posibilitatea de a participa la Promoții pentru a comanda produse cu oferte și beneficii speciale, accesând formularele de comandă sau butoanele „Comandă” disponibile în site-urile/paginile de prezentare ale fiecărui produs.
La trimiterea comenzii, Clienții trebuie să furnizeze datele personale:
nume
prenume
adresă de domiciliu (și/sau de livrare, dacă este diferită de cea din buletin/CI)
adresă de e-mail corectă și validă
număr de telefon de contact corect și valid
1.e. Participarea la promoții fără comandă
Clienții/Participanții au posibilitatea de a participa la promoții pentru a beneficia de primirea de cadouri, vouchere cadou sau alte gratuități, accesând formularele de comandă/testare gratuită sau butoanele „Solicit gratuit” disponibile în unele pagini dedicate acestor campanii.
Pentru primirea acestor gratuități, Clienții/Participanții trebuie să furnizeze datele personale:
nume
prenume
adresă de domiciliu (din CI/BI)
adresă de e-mail corectă și validă
număr de telefon de contact corect și valid
În cazul cadourilor constând în vouchere de reduceri, adresa de domiciliu nu este neapărat necesară, acestea fiind trimise în format electronic, prin intermediul e-mailului.
Pentru primirea acestor gratuități, clienții/participanții trebuie să trimită un e-mail prin care să revendice cadoul/voucherul cadou la adresa: contact@mamasicopilul.ro.
1.f. Trimiterea gratuităților împreună cu o comandă
Gratuitățile/cadourile/voucherele cadou/obiectele promoționale acordate pe parcursul diferitelor promoții ce implică o comandă fermă din partea Clientului se vor trimite în același colet cu comanda Clientului.
1.g. Trimiterea gratuităților fără comandă
Gratuitățile/cadourile/voucherele cadou/obiectele promoționale acordate pe parcursul diferitelor promoții ce NU implică trimiterea unei comenzi se vor acorda/trimite în termen de 90 de zile de la data finalizării promoției.
Pentru a beneficia de acestea, Clienții/Participanții vor menționa în formularul de comandă, în căsuța de mesaj, numele și data de expirare a promoției de care beneficiază.
1.h. Responsabilitatea datelor furnizate
Vânzătorul nu își asumă responsabilitatea pentru înscrierile la promoții ce conțin date personale incorecte, incomplete, fictive sau false introduse de terțe persoane în formularele de comandă/participare.
1.i. Dreptul de descalificare
Vânzătorul își rezervă dreptul de a descalifica orice Client/Participant la promoții care nu respectă Regulamentul promoțiilor sau în privința căruia există suspiciuni și/sau dovezi de comportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa Vânzătorului sau a site-ului/site-urilor sale.
Promoția curentă este activă în perioada 01.01.2026 – 31.12.2026.